Moldpos Services
Menu
Documents
Republica Moldova GUVERNUL HOTĂRÎRE Nr. 307
din 28.04.2011
cu privire la Sistemul Naţional de Poziţionare
Publicat : 06.05.2011 în Monitorul Oficial Nr. 74-77 art Nr : 351
În scopul executării prevederilor Legii nr. 778-XV din 27 decembrie 2001 cu privire la geodezie, cartografie şi geoinformatică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 29-31, art.160), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în vederea asigurării statului cu date geodezice şi cartografice necesare realizării funcţiilor de apărare, dezvoltare economică, socială şi ştiinţifică, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se acceptă crearea Sistemului Naţional de Poziţionare şi integrarea acestuia în Sistemul European de Poziţionare.
2. Se aprobă Conceptul tehnic al Sistemului Naţional de Poziţionare (se anexează).
3. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru se desemnează în calitate de deţinător şi gestionar al Sistemului Naţional de Poziţionare.
4. Controlul executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru.
Prim-ministru Vladimir FILAT
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul economiei Valeriu Lazăr
Ministrul tehnologiei informaţiei
şi comunicaţiilor Pavel Filip
Ministrul dezvoltării regionale
şi construcţiilor Marcel Răducan
Nr. 307. Chişinău, 28 aprilie 2011.
Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului nr.307
din 28 aprilie 2011
CONCEPTUL TEHNIC
AL SISTEMULUI NAŢIONAL DE POZIŢIONARE
I. INTRODUCERE
Sistemul Naţional de Poziţionare (în continuare – MOLDPOS) reprezintă un sistem de navigaţie, bazat pe utilizarea sateliţilor, compatibil cu sistemele informaţionale geografice NAVSTAR (SUA) şi GLONASS (Rusia). Posibilităţile extinse ale sistemelor de poziţionare asigură informaţii de înaltă precizie despre poziţie şi timp pentru multiple aplicaţii civile. Constelaţia de sateliţi se roteşte încontinuu în jurul pămîntului şi transmite zilnic, la frecvenţe înalte, informaţia codificată despre poziţie şi timp. Receptoarele sistemelor de poziţionare cu antene, situate pe linia de vizare cu sateliţi, recepţionează aceste semnale şi utilizează informaţia codificată pentru calculul poziţiei în sistemul de coordonate corespunzător.
Conceptul tehnic al MOLDPOS include principiile de creare, menţinere şi aspectele de integrare a MOLDPOS în Sistemul de Poziţionare European (în continuare – EUPOS), mijloacele tehnice şi infrastructura organizaţională.
Scopul principal al prezentului Concept tehnic este determinarea principiilor de creare a MOLDPOS şi a componentelor lui de bază, precum şi menţinerea acestuia.
II. DISPOZIŢII GENERALE
1. În sensul prezentului Concept tehnic, noţiunile utilizate se definesc după cum urmează:
DGNSS - Sistem Satelitar Diferenţiat de Navigaţie Globală
(Differential Global Navigation Satellite System)
EPN - Reţea Permanentă Europeană (European
Permanent Network)
ETRS89 - Sistem de Referinţă Terestru European 1989
(European Terrestrial Reference System 1989)
EUREF - Reţea Europeană de Referinţă (European
Reference Frame)
CDMA - Cod pentru Canal de Acces Multiplu (Code
Division Multiple Acces)
GIS - Sistem Informaţional Geografic (Geographic
Information System)
GNSS - Sistem Satelitar de Navigaţie Globală (Global
Navigation Satellite System)
GPS - Sistem de Poziţionare Globală (Global Positioning
System, USA)
GPRS - Pachetul General de Servicii Radio (General
Packet Radio Service)
GRS80 - Sistem de Referinţă Geodezic 1980 (Genetic
Reference System 1980)
GSM - Sistem Global de Comunicare Mobilă (Global
System for Mobile Communications)
MOLDREF 99 - Sistem de coordonate cu parametrii elipsoidului
GRS80 în protecţia TMM (Transversală Mercator
pentru Moldova)
RTK - servicii de poziţionare satelitară în timp real
(Real-timeKinematics)
2. Destinaţia MOLDPOS constă în asigurarea utilizatorilor cu corecţii de precizie înaltă: a) în timp real (RTK) – de la 1 pînă 10 la cm, b) prin metoda postprocesare – de la 1 pînă la 10 mm.
III. CADRUL JURIDIC
Cadrul juridic în vigoare
3. Cadrul juridic în vigoare al MOLDPOS îl constituie legislaţia în vigoare şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Probleme privind dezvoltarea cadrului juridic
4. Pentru funcţionarea eficace a MOLDPOS este necesară armonizarea cadrului juridic, ce determină condiţiile de creare, funcţionare şi exploatare, conform standardelor EUPOS.
MOLDPOS îşi va desfăşura activitatea în baza unui regulament aprobat de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru.
IV. ASPECTELE TEHNOLOGICE DE CREARE
A SISTEMULUI MOLDPOS
5. Realizarea MOLDPOS este posibilă prin trecerea de la determinarea poziţiei obiectului prin metoda postprocesare la determinarea poziţiei în timp real, necesitînd crearea unor sisteme de poziţionare complementare la nivel regional, naţional sau local. Sistemele complementare de poziţionare furnizează utilizatorilor informaţii suplimentare („corecţii diferenţiale”) celor recepţionate direct de la sateliţii Sistemului de Poziţionare Global, ceea ce permite precizii de poziţionare în timp real de nivel decimetric, centimetric şi milimetric.
În funcţie de nivelul de precizie cerut, MOLDPOS realizează subsisteme de determinare a poziţiei de tip:
1) MOLDPOS DGNSS – receptor cu o singură frecvenţă şi acces direct din teren la Internet pentru conectare la serverul de servicii prin Internet mobil (GSM/GPRS), cu precizia de poziţionare între 3m şi 0,1m;
2) MOLDPOS RTK – receptor cu două frecvenţe şi acces direct din teren la Internet pentru conectare la serverul de servicii prin Internet mobil (GSM/GPRS), cu precizia de poziţionare între 0,1m şi 1cm;
3) MOLDPOS GEO – receptor cu frecvenţă simplă sau dublă ale cărui măsurători satelitare vor fi conectate prin metoda postprocesare la Reţeaua Naţională de Staţii GNSS permanente, cu precizia de poziţionare sub 1cm.
6. Transferul corecţiilor diferenţiale de către MOLDPOS DGNSS/MOLDPOS RTK de la Centrul de Control MOLDPOS la utilizator se efectuează prin reţeaua Internet, care poate fi accesată de utilizator prin sisteme de comunicaţii mobile GSM/CMDA.
V. STRUCTURA ORGANIZAŢIONALĂ
7. MOLDPOS funcţionează în cadrul structurii organizaţionale care determină rolul fiecărui participant în crearea, asigurarea funcţionării sistemului şi utilizarea datelor.
Centrul competent de coordonare
8. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, în numele Guvernului Republicii Moldova, este autoritatea publică centrală de ramură, cu drepturi de administrare a Sistemului şi Centrului de Control MOLDPOS, care:
reglementează aspectele de creare şi menţinere a MOLDPOS;
efectuează formarea, stocarea, gestionarea şi distribuirea datelor MOLDPOS;
realizează integrarea MOLDPOS în EUPOS.
Infrastructura de ramură
9. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi sectorul privat sînt utilizatori ai MOLDPOS.
Datele solicitate vor fi distribuite utilizatorilor de către Centrul de Control MOLDPOS în condiţii de contract, conform legislaţiei în vigoare.
VI. SPAŢIUL INFORMAŢIONAL
Sisteme de referinţă şi de coordonate
10. Ca sistem de referinţă geodezic este stabilit ETRS89, bazat pe elipsoidul GRS80 şi pe sistemul de coordonate geodezice elipsoidale, conform Standardului internaţional ISO 19111.
11. În calitate de sistem de coordonate este stabilit MOLDREF 99.
VII. SPAŢIUL FUNCŢIONAL
12. Sateliţii GNSS transmit următoarea informaţie privind starea subsistemelor:
1) MOLDPOS DGNSS – pentru Sistemele Informaţionale Geografice (SIG), navigaţia vehiculelor, navigaţia aeriană, autorităţile publice (poliţie, pompieri, urgenţă medicală), turism, cercetare ştiinţifică, siturile arheologice şi a monumentelor cultural-istorice;
2) MOLDPOS RTK – pentru lucrările cadastrale, sistemele informaţionale geografice specifice diferitelor domenii de activitate (administraţie locală, utilităţi publice - apă, canalizare, gaze naturale), managementul dezastrelor, măsurători în construcţii, pentru reţele geodezice de ridicare şi de îndesire;
3) MOLDPOS GEO – pentru reţelele de sprijin în:
trasarea, urmărirea şi comportarea în timp a construcţiilor;
geodinamică;
fotogrammetrie aeriană;
scanare laser;
cercetări ştiinţifice ş. a.
13. Distanţa medie între staţiile MOLDPOS este stabilită între 70-80 km.
VIII. SPAŢIUL TEHNOLOGIC
14. Pentru realizarea MOLDPOS sînt necesare următoarele acţiuni de bază:
studierea cerinţelor sub aspect tehnic;
studierea cererii din partea potenţialilor utilizatori;
designul reţelei, selectarea locurilor;
crearea Centrului de Control MOLDPOS;
instalarea şi testarea echipamentului;
instruirea personalului;
integrarea MOLDPOS în EUPOS;
exploatarea MOLDPOS.
15. MOLDPOS include:
1) Centrul de Control MOLDPOS care cuprinde:
server hardware ce conţine:
software postprocesării datelor;
software pentru serverul de acces;
software pentru serverul – Web;
memorie pentru păstrarea datelor;
conexiunea la Internet;
conexiunea la reţeaua de alimentare;
accesorii;
2) Reţeaua de staţii permanente unde fiecare staţie include:
receptor de mai multe frecvenţe pentru recepţionarea semnalelor GNSS;
antena de mai multe frecvenţe pentru recepţionarea semnalelor GNSS;
punct geodezic fix;
conexiunea la Internet;
conexiunea la reţeaua de alimentare;
accesorii.
16. Echipamentul de cîmp al utilizatorului constă din:
receptor GNSS cu accesorii;
modem GSM/CDMA în cazul RTK/DGNSS;
controler de cîmp cu software.
IX. INCHEIERE
Crearea şi implementarea MOLDPOS este finanţată de către Guvernul Regatului Norvegiei, prin intermediul Ministerului de Externe al Regatului Norvegiei – grant acordat sub formă de suport tehnic.
Crearea MOLDPOS este prevăzută în cinci etape:
la prima etapă se efectuează cercetări privind selectarea locurilor de amplasare a staţiilor MOLDPOS;
la etapa a doua pe întreg teritoriul Republicii Moldova se instalează staţiile MOLDPOS;
la etapa a treia se realizează testarea Sistemului;
la etapa a patra Sistemul este lansat pentru utilizatori;
etapa a cincea prevede integrarea MOLDPOS în EUPOS.